Când voi ajunge în cer am să văd ce am greşit pe pământ. Dar chiar dacă şi acum le văd nu le pot accepta deloc. Oare de ce? O suferinţă mai mare decât cea de pe pământ nu există iar fiecare şi-o face cu mâna lui. Un mic sufleţel poate să rupă flori din a mea inimă doar făcându-mă să zâmbesc iar sufletul meu nici nu încearcă asta. Oare de ce? Speranţa că o să-i fie milă de mine cuiva s-a stins din momentul în care mi-am pierdut încrederea în ce am iubit eu mai mult.
Cuvintele potrivite la momente potrivite fac minuni.
Mi-a spus că sunt un înger, mi-a spus că deabia aşteaptă să mă vadă şi că nu vrea să piardă. Oare când o să fac o alegere nemărginită de necunoscut fără să-mi fie frică? E un bun gând adus de-un înger argintiu cu zale sclipitoare şi cu zâmbet de zeiţă la adresa-mi. Priviri de aur primesc în zori, şoapte de cristal am în amiază şi totul dăruiesc în noaptea albastră. Visez c-o să pot zbura dar deja zbor, îmi doresc să plutesc în necunoscut dar mă înec acum în el şi simpla dorinţă de libertate am spulberat-o şi transformat-o într-o dulce amintire cu gust amar.
Limita fizică a corpului este gândirea. Limita gândiri e universul. Limita universului îi mister.
E frumos gândul schimbării dar este destul de amăgitor în privinţa consecinţelor atacatoare. Mă doare gândul că am fost lovită de necunoscut cu acordul meu iar acum îmi pare rău. Dar şti cum e, nu ar trebui să-mi pară deloc rău în nici o privinţă pentru că asta e viaţa o curvă în satin galben cu flori în cap şi chip de pisică blândă.
Lumea se schimbă iar eu trebuie să fiu în rând cu ea căci nu vreau să trăiesc în trecut şi mai mult rău o să-mi fac astfel.
Când cerul zâmbeşte inima îmi tresare căci iubesc şi sunt iubită. Când cerul plânge inima e pustie că sufletul nu mai poate să zburde printre minunile dragostei.
Când cerul va sta în loc zâmbind mi-aş dori ca în acel moment să nu pleci de lângă mine căci eşti totul pentru inima mea.
Ochii tăi sunt aducători de liniştire-mi sufletească.
Îngerii zboară în cer căci viaţă încet mi se schimbă în bine. Doar unul stă şi priveşte această bucurie. Acesta săracul nu mai are o aripă căci şi-a rupt-o în momentul când eu am făcut acea alegere proastă în propia mea viaţă. Dar spune el : „A meritat!”; tot din aceste cuvinte spuse cu blândeţe am înţeles că mă iubeşte şi că-i frică să nu fiu rănită căci va fi şi el rănit la rându-i. Lacrimile sale mi-au spălat sufletul şi acum e limpede. Tot ce trebuie eu acum să fac este să fiu lângă el că are nevoie de mângâierea mea dulce şi de vorbele mele liniştitoare şi spuse cu drag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu