În dicţionar, eroul este definit ca o persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori în muncă. Personaj principal al unei opere literare. Personaj principal al unei întâmplări; persoană care, într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa. (În mitologia greco-romană) Semizeu, persoană născută dintr-o zeitate și o ființă pământeană, înzestrată cu puteri supraomenești sau care a devenit celebră prin faptele sale deosebite.
În fiecare dintre noi există un erou însă nu toţi îl recunoaştem ci ne place să ne complacem şi să visăm cu ochii deschişi la o imagine creată de cunoştiinţele limitate pe care le-am dobândit printro anumită activitate. Astfel eroul de azi, în România este după cum a spus Claudiu Pădureanu: „Un erou bun este un erou mort”. De ce dau dreptate acestui om?! Deoarece românii nu sunt în stare să accepte adevărurile tăiase ce le spune un om puternic care ştie să plătească preţul libertăţii. Unii l-au plătit deja cu vârf şi îndesat.
Eroul este o persoană care mereu are un obstacol de înfruntat şi mereu îl înfruntă ieşind în evidenţă. Atunci când speranţa moare, o flacără în inima sa rumegă să pornească un nou drum de războaie binefăcătoare. Totul pare rupt de realitate însă atunci când un om nu mai are nimic de pierdut este un om care reuşeşte ceea ce îşi propune fără a mai da o prea mare importanţă dacă greşeşte, este un om cu care greu te poţi lupta ca să ieşi învingător.
Pentru mine Timişoara este o „eroină” deoarece a reuşit să spună lucrurilor pe nume atunci când nu i s-a permis; a reuşit să de-a comunismului o palmă peste faţă având în frunte oamenii de o calitate şi un curaj nestăpânitor. Multă stimă şi respect pentru cei care au avut curajul să înfrunte securitatea din 1989, deoarece nu oricine se poate confrunta cu moartea.
Am auzit multe poveşti despre Revoluţia din 1989 însă degeaba dacă nu am fost prezentă, să văd cu ochii mei ce s-a întâmplat în acea perioadă.
Eu pot să descriu doar formal deoarece nu ştiu exact, ci doar poveşti. Iar adevărul e undeva la mijlocul acestor poveşti. Nu te poţi încrede celor povestite deoarece românul are tendinţa de a fabula foarte des.
Eroii ce au murit în trecut au realizat în ziua de astăzi un vis îndeplinit!? Ne putem doar aminti de ei ca fiind acei oamenii care şi-au dat viaţa pentru un scop bine meritat.
A meritat oare acest sacrificiu? Au murit atâţia oamenii... Pentru ce? Ca să se numească eroii? Cui îi convine un titlu doar pentru atâta sacrificiu? Toată lumea doreşte binele României însă noi nu ştim să avem ceva al nostru pe care să îl venerăm şi să îl urcăm pe post de ţel în lumea asta după care să se ia şi celelalte naţiuni, nu doar noi să copiem.
Lumea este o unitate ce ne ţine pe toţi stabili în societate. Încă trăim în comunismul „trecut”, de ce spun asta!? Atunci când totul a luat „sfârşit” în lumea comunistă, s-a dat defapt un nou start la o gândire comunistă libertină deoarece toţi credeam că nu suntem aşa, însă uităm un lucru, aşa am fost crescuţi şi deci continuăm ideea comunistă, avem un pic de „sâmbure albastru” de care greu vom scăpa, acum îl cultivăm fără să ne dăm seama, fapt pentru care ar trebui să ne îngrijorăm.
Eroul nu există! E doar o imagine după cum am mai spus, e ceea ce vrem noi să credem însă visul tot timpul este spulberat prin adevăr. În fiecare dintre noi există câte o bucaţică de erou, adică fiecare din noi suntem curajoşi în anumite situaţii, ieşim în evidenţă prin lucruri brave sau mai puţin brave ( ex. modele- sunt eroinele adoleşcentelor). De ce toată lumea doreşte să fie un erou? Toţi suntem eroii prin simplul fapt că trăim în România.
