Totul despre nimic...

Încerc să-mi revin dar nu mai pot fiindcă clipa visării se stinge-ncet iar eu trebuie să încep să trăiesc. Cuvintele mele nu mai au nici o valoare, iar gândurile toate sunt nimicuri pentru toată lumea. Încerc să nu dau de bănuit nimănui că nu mă mai cunosc iar toată lumea asta este o simplă glumă pentru mine. Arunc oricui speranţe dar nimic nu mă vede fiindcă sunt orbiţi de nimicul de mine.
Şanse către un vis de paradis are toată lumea, însă nimeni nu-l cunoaşte. Fiecare îşi doreşte să cunoască în felul lui chemarea, visul, speranţa, credinţa, viaţa, lumea. Orice înţeles are un adevăr. Culmea este că fiecare are o parte din adevăr, fie el bun sau rău, este interpretat greşit şi spus la infinit.
Zorii zilelor bântuite de clipe nimicite doar de-un simplu dor sunt mereu în curcubeul florilor doritori de polen. Vântul bleg se petrece împreună cu ploaia deasupra inimii pământului. Ciripitul păsărelelor oarbe se dezlănţuie folositor în favoarea cântecului frumos. Mişeleşte se strecoară vulpea roşiatică, cu ochii plini de venin spre culcuşul său. Orice plantă este zdrobită de un picior. Orice cuvânt este stâlcit de vorbitor.
Fiecare îşi doreşte să fie stăpân peste ceva, dar dacă acel ceva este stăpânul lui atunci acesta este înfuriat până la Dumnezeu şi înapoi.
Vii sunt toate, însă oarbe ne sunt unghiurile. Paşnic ne spunem unu, doi, trei, dar gândim total diferit din toate punctele de vedere, chiar dacă ne dorim cu disperare să avem aceleaşi idei. Aşteptarea te omoară în vise, în realitate, în toate. Nu mai vreau să aştept nimic în ceea ce ţine de viaţă.
Cureaua visării se zbate până când cineva o va rupe în nouă bucăţi şi apoi trebuie căutată. Una eşti tu, alta eu, următoarea curea este el, apoi ea şi aşa mai departe până când cineva ne va unii şi apoi vom putea trăii cu adevărat în realitate, până atunci doar visăm.
Speranţe deşarte se împrăştie prin toate părţile şi cuvântul nu mai are nimic de spus fiindcă are o prea mică amploare.
Viaţa asta este plină de plăceri dar de fiecare dată există neplăceri mai mari decât ele. Nu prea există o lume fără care să fie trăită doar de la început tot timpul. Această viaţă este într-o continuă schimbare de care nimic nu o poate face să fie perfectă. Totul despre nimic poate fi scris în nenumărate pagini spectaculoase însă fără sensul de care toată lumea ar putea depinde. Singurul lucru bun din această lume a fost, este şi va rămâne nesfârşit iubirea adâncă din ale noastre suflete. Această iubire este un fenomen pe care trebuie să-l aflăm cât mai detaliat dacă nu atunci ura o va înlocui neîncetat. Dacă ar exista un caiet cu modul de folosire al iubirii atunci nimeni nu ar mai greşi cu nimic faţă de persoana iubită şi astfel acea persoană care respectă acest caiet îşi va găsi iubirea mult mai repede şi o va iubi toată viaţă. Astfel singurul lucru este că nu există aşa ceva de care să depinzi şi astfel nu faci decât greşeli în faţa tuturor fără să-ţi dai seama.
Nu mai există impecabil, un suflet este mort atunci când începe cu adevărat să trăiască din iubire.
Toată lumea îl caută pe Făt-frumos dar nu-şi dau deloc seama că fiecare persoană are o personalitate şi acea personalitate nu ştie ce-i acela perfect aşa cum este acel făt pe care ni-l tot dorim, dar aberăm fiindcă fiecare vede din punctul său de vedere omul perfect, care nu există decât în mintea sa. Aşa deci noi nu ştim defapt ce ne dorim în final, ci doar visăm continuu la lucruri imposibile.
Mă scufund în cuvinte dar acestea nu par a fi decât nimicuri, singurul lucru pe care ar trecui să-l cred este şi va rămâne persoana din mine, care este singura fiinţă pe care sigur mă pot baza. Minunat, acum mă pot scălda în izvorul de lapte pur îmbălsămat cu petale roz de trandafir, miros cuprins de zare ce mă cuprinde acum când stau liniştită pe această petală numită viaţă. Culmea este că nimic în jur nu este făcut din bine ci doar cu puţin rău amestecat. Clipe de visare îmi provoacă gingaşe văile, mă lasă să le privesc cu ochii închişi şi să mă scald în ele până la fund pentru că realitatea încă doare.
Speranţe se simt în culori diferite pe toate sufletele. Mişcarea se smuceşte din ce în ce mai des fiindcă iubirea este parcă din ce în ce mai aproape de realitate, se îndeplineşte un vis la care de mult toată lumea visa.
Teribile vor fi toate cuvintele negative pentru un suflet îndrăgostit, plin de visare, de speranţe, de refugieri în depărtare spre o nouă lume, spre un nou ţel în viaţă, spre acea nouă realitate plină de iubire.
Toate cuvintele de pe această planetă nu fac atât cât se poate gândi un suflet atunci când Cupidon l-a săgetat, şi acesta s-a îndrăgostit de un altul. Iar acum tânjeşte după o sărutare, după o simplă mângâiere, un zâmbet chipeş, un corp zvelt şi atletic şi după o minunată mireasmă de floare de pe pielea de catifea a iubitei sale.
Se încearcă fără chibzuinţă în ale sale gânduri, încearcă să-şi arate toată dragostea dar nu se prea vede, şi deci el rămâne doar cu ale sale gânduri, cu ale sale ofuri, dureri şi amintiri stânjenitoare fiindcă nu ştie cum va putea vreodată să-şi arate dragostea faţă de persoana iubită; păcat fiindcă aşa dragoste privită de la un simplu suflet este imensă, colosal de frumoasă. Dacă stă tot timpul să se gândească cum va putea vreodată să îşi revină, doar să-i facă în ciudă printr-o simplă aventură nu va reuşi să o aducă la sufletu-i ci o va alunga departe, cum este o zare în noapte, plină de lacrimi, cugetate, pline de ofuri plânse şi smiorcăieli de viaţă. Chiar trebuie să suferi mult până să poţi fi văzut de ea, chiar trebuie s-o iubeşti ca să te poată iubi la fel. Dar nimic acum nu mai este adevărat fiindcă v-aţi găsit, şi sunteţi cei mai fericiţi şi mult prea iubiţi unul faţă de celălalt. Nu mai există suflet rău acum care să nu vă iubească, să vă dorească doar bine, şi tot aşa pe mai departe.
Existenţa unei neatinse cărţi este nesemnificativă fiindcă dacă va fi plină de stihuri, nimeni nu o va citi ci o va arunca departe în groapa de gunoi, la fel se va întâmpla şi dacă vor fi romane de creaţii pline de suspans, acţiune, dramă, ba chiar comedie fiindcă acum există o nouă sursă pentru cultură, un internet care să meargă bine şi nimic nu îţi mai trebuie de la viaţă, ci poate doar o palmă peste faţă fiindcă nu mai trăieşti ci eşti un robot în faţa monitorului. Nimic acum nu mai există fiindcă nu se mai poate arăta cum era înainte. Totul se înţelege diferit, fiecare are un alt punct de vedere şi astfel există mai multe feluri de păreri. Nu se mai deosebeşte binele de rău, sau răul de bine. Fiecare are în el o parte din adevăr, oricare ar fi el.
Natura a înzestrat pe fiecare cu câte o unealtă vie pe care ar trebui să o dezvolte, dar nu toată lumea îşi poate dezvălui adevărata unealtă şi şi-o dezvoltă pe cea care nu trebuie, şi astfel trăiesc o viaţă plină de necaz cu multă ură în jurul lor.
Ce-i viaţa? O durere continuă a unui suflet care plânge încontinuu fiindcă nu-i rezervă viitorul nimic bun, doar mult, mult, mult rău. Acest suflet este nimicit pe zi ce trece şi nimic nu-l poate face să se simtă mai bine deoarece această durere este foarte mare. Chiar dacă un sânge de-al lui este pe moare, acesta nu mai poate să-şi vină în fire decât lângă cineva care să-l aline şi să poată spune o vorbă care să nu-l mai facă să plângă. Oare de ce-i atât de rea viaţa? Chiar trebuie să sufere mereu cineva în aceasta? Oare de ce nu vede nici Dumnezeu care are grădina mare, că acest suflet nu a sărit gardul ci aduce multe frumuseţi în ea, inclusiv multă iubire de mamă, tată, bunic, fraţi şi bineînţeles iubita sa, marea sa dragoste, inima lui de-o viaţă, oare de ce?
Dumnezeu există! Şi nu grăiesc minciună, ieri s-a adeverit totul, când Acesta a arătat că-i pasă de sufletul iubit pe pământ. Acesta nu se arată vreodată, ci doar atunci când este foarte mare nevoie de El, atunci când este chemat de noi, atunci când plângi şi când te rogi cu lacrimi amare şi pline de suferinţă, metoda Lui este prin minuni, miracole. Atunci când nu mai ai decât puţină speranţă, Dumnezeu ţi-o redă înapoi fiindcă nu-i place să te vadă suferind.
Atunci când nu mai poţi gândi doar ce-i mai rău în viaţă, adică moartea, Dumnezeu face minuni pe acest pământ aducând sufletul înapoi, astfel umplând cu fericire şi speranţă suflete îndurerate. Şi nu cred că nu a făcut nimic pentru fiecare dintre noi, însă nu ne dăm seama decât în momente critice şi astfel noi Îl judecăm fiindcă aşa am fost făcuţi, să vorbească gura fără noi.
Gurile unor persoane te dor, dar în acelaşi timp nu-ţi pasă fiindcă poţi trăi şi fără ele, chiar mult mai bine. Totul în jur este împotriva noastră, şi cică-i pentru noi, că ei ne fac bine, dar nu-şi dau seama că defapt ne îndepărtează foarte mult de aceştia.
Toate florile din lume nu sunt întregi fiindcă sunt comparate cu un suflet zdruncinat.
Nimic acum nu mai poate ajunge pentru acel cineva, despre care eu tot vorbesc, deoarece tot este nimic, şi deci nimic nu este decât un nimic mai mic decât acest nimic.
Oare ce este interesant în această lume fiindcă eu nu mai găsesc nimic care să mă ducă în vise şi să mă plimbe deoarece încep să înţeleg absolut totul, încep să plutesc pe realitate… oare-i adevărat?