Fără rost... doar cade

A căzut un măr la vale....... el se îndreaptă într-o direcţie ce nu o poate singur opri.... un obstacol l-ar putea sfâşia, sau îndrepta într-o altă direcţie..poate mai bună sau mai rea însă nu ştie unde se poate opri.... acolo unde îşi găseşte locul poate fi un dezastru sau ..poate paşnic.....dar paşnic doar pentru puţin timp pentru că fie se strică, dezmembrează şi intră în pământ fie e mâncat de om...deci oriunde cade un măr e destinat tărânei prin orice mijloace ar încerca destinul să îl salveze. Asta e viaţa. Din acest motiv singurul ce îşi caută salvarea e omul. Omul încearcă să dezvăluie misterul. De ce suntem noi pe acest pământ e unul singur şi acesta e ca să căutăm adevărul. Tot ce găsim în răspunsurile care le afirmăm sunt doar iluzii pentru că încercăm să ne minţim şi să găsim un punct de echilibru ca să trăim. Singura noastră problemă e că suntem orbi, singurul dezavantaj cu care Dumnezeu ne-a dat pe pământ şi la ăsta trebuie să găsim defapt soluţia.
Stelele de pe cer nu sunt decat nişte licurici ai nopţii, însă atunci când suntem mici totul e parcă fantastic, ştim că acolo se ascunde un mare mister însă când anii trec aflăm că defapt acele stele sunt moarte de milioane de ani şi că ceea ce noi vedem cu ochiul liber nu e decât o simplă lumină ce încearcă să ne spună ceva. O lumină când se stinge, un suflet e ridicat spre cer. Oare chiar suntem orbi sau nivelul nostru de cunoştiinţe ne-a fost luat din cauza unei greşeli? Dumnezeu crede că prin moarte o să ştim totul... sau mai bine spus de ce există frica de ea...oare pentru că nu ştim ce se află dupa ea sau pentru că ne-am obişnuit cu viaţa într-un trup?! Şi atunci când eşti bebeluş când te loveşti te doare dar nu realizezi de ce... când eşti adolescent şi afli primul sărut, simţi fiori dar nu şti de ce.... şi atunci când visezi –încă o orbire a vieţii,iubirea- totul e aşa cum vezi doar tu şi când toată lumea îţi spune să te trezeşti tu nu înţelegi de ce.... tot timpul ceea ce e nou e frumos însă nu poţi niciodată şti ce ascunde cu adevărat mai departe şi asta cică se numeşte misterul care îl stăpâneşti dar... îţi spun eu că ori de câte ori te-ai naşte şi te-ai lovi, te-ai săruta pentru prima dată ai simţi fiorii aceia sau ai visa cu ochii deschişi tot la fel s-ar întâmpla, nu ai şti niciodată ce se petrece ci doar te-ai obişnui cu ideea şi a-i trăi mai departe într-o continuă developare a evenimentelor. Timpul e preţios spun uni pentru că dacă nu am avea timp să descoperim, să ne naştem şi apoi imediat să murim, totul parcă ar fi nimic, şi când spun totul nu mă refer la sensul propriu..... poate odată se va înţelege ce încerc să spun însă momentan tac.